CategoriesTipuri de prastii

Prastia Rufus Hussey – furca de copac, cracană

Prastia clasica

Mi-a fost foarte clar de la început că asta înseamnă praștia: simplitate, eficiență și distracție. Și asta vreau să îți ofer: o praștie pe care să o folosești cu plăcere și pe care să te poți baza.

Domnul acesta din America, Rufus Hussey, întruchipează acest concept, de praștie din furcă de copac, cu care îți faci treaba, dacă ai niște pietre la îndemână. El folosește benzi late, cam prea lungi ( dar era o persoană mai înaltă) cu un mod specific de legare al benzilor și o limbă de piele cam prea mare, dar la pietre e foarte bună. Vezi filmulețul cu Rufus, ca să înțelegi de ce îl considerăm un reper în lumea prăștiilor.

Dacă tragi foarte mult timp, practic nu mai țintești. Doar tragi cu praștia și nimerești. Nici nu poți explica fenomenul. 

Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împărați, nu lângă oamenii de rând. (Proverbe22:29)

Modul de tragere pentru cadrul din crăcană de copac îl numesc tragere cu degetele pe furci: degetul mare presează pe furcă, degetul aratător cuprinde cumva cealaltă furcă, iar restul degetelor cuprind mânerul. Așa îmi vine și mie să trag și așa recomand dacă mă întreabă cineva. ( Tu poți să iți formezi propriul stil, numai să tragi mult cu praștia ca să descoperi ce e bine pentru tine )

Sunt și la noi în România mulți prăștieri la fel de buni în tragerea cu praștia, noi am venit cu un exemplu celebru ca să vezi că nu tragem cu praștia în vânt.

Tragere cu degetele pe furci:
- deștul mare presează pe o furcă
- arătătorul cuprinde cealaltă furcă
- restul degetelor cuprind cadrul praștiei

Vasilică
Cum se tine prastia

Exemplul din poză este foarte clar și spune mai mult decât 1000 de cuvinte și explicații

Ponturi și secrete:

Furca sau crăcana de copac are o formă de Y. Uneori, partea superioară are forma literei U sau a unei potcoave. Arbustul de liliac are partea superioară a cracanei mai spre litera U, de aceea e căutat de prăștierii de la oraș. O altă metodă e să legi cu o sârmă vârfurile crăcanei proaspăt tăiate, ca să se întărească în forma literei U. Dacă tai o crăcană mai groasă și ai destulă răbdare și îndemânare, îți faci praștia absolut cum vrei, cu un briceag sau o pilă.

Cioplitul unei prăștii își are farmecul ei. Un copil nu va uita niciodată praștie pe care tatăl sau bunicul i-a făcut-o, sub privirile lui uimite. Sunt niște amintiri și niște bucurii de neprețuit.  Vom încuraja tot timpul acest lucru. De aceea vindem și seturi de benzi și am făcut și tutoriale video, cum să îți faci singur o praștie.

Stăm uitați ore în șir în fața unor ecrane, cu poze și filme care ne trec cu repeziciune prin fața ochilor. Dar Dumnezeu ne-a făcut să ne mișcăm, nu să stăm. Repede, apucă-te de făcut o praștie sau ceva.

Unii fierb crăcana în ulei sau o țin la flacără să se înnegrească puțin. Alții o netezesc cu un ciob de sticlă, dacă nu au șmirghel. Alții o usucă pe sobă sau natural. Ideea e să te descurci… ca Vasilică.

Filmulețul care a decis cursul afacerii: să fac prăștii care funcționează și durează

Moșu' Rufus la aparate

În filmul de mai jos fac cap coadă o praștie din furcă de copac, sper să îți fie de folos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *